Twinkle... Twinkle little star...

Little star

E o colivie cu gratii din aur. Privesc pe fereastra si am senzatia ca pe cer paharul din care beau a deveinit o mica si abstracta cutiuta de bijuterii. Oboseala se transforma incet intr-o stare volatila si fara sa imi dau seama desenez cu degetele in aer un contur. Vad copacul si ramurile lui ce vorbesc cu stelele. Un mic oftat paraseste buzele rosii si fuge rusinat in cel mai intunecat colt al gradinii. Ma gandesc ca pe undeva este zapada si ca ea acopera o stare de expectaiva ce nu isi gaseste locul in ganurile mele ratacite si fara contur. 

Poate un sarut....

Sigur o mangaiere...

Si apoi un zambet de dincolo de gratiile aurite ale coliviei. 

Ating degetele cu buzele si ridic mana spre afara. Nicicand un gest nu mi s-a parut atat de firesc si abstract in acelasi timp. 

Copacul e acolo ataingand praful stelelor ce se prabusesc in orice dorinta spusa sau nespusa si zapada se va topi...

E cald si aroma gutuilor ma imbie sa ...

Ah! Uitasem de ceaiul de fructe si aroma de lamaie verde?!

Gudron...

Sursa fotigrafiei aici

Sunt DeMenta...

Cred ca in aceasta situatie nu se pune in balanta sensul bun sau sensul rau al starii. Starile mele sunt demente. Doar pentru ca asa se spune daca visezi in culori. O dementa colorata ce practic iti da o alta perceptie. Cred ca pot sa afirm ca azi am rasfoit biblioteca, desi din afara asta ar parea cu totul si cu totul bizar. Il gasisem la un moment dat pe Cronin cu Citadela lui. O editie destul de veche, din 1970. Am zambit privind cartea cu hartia aspra si ingalbenita de timp si nicotina. Am zambit si timpului cand citeam randurile cu sete. Si am ramas asa rapusa de simturile demente rasfoind cartea. Fara sa imi pun intrebari. O bizarerie a amanuntelor privite din alta perspectiva. Cat de languros am perceput scrierea in perioada cand setea de trairi era atat de inocenta? A fost prima intrebare care m-a invaluit.

Si totusi dementa e de bun augur in culorilor privitorrului din mine....si asta peste ani...

Tablou...

Uitasem sa iti spun ca desi tacuta in ultimul timp, zambesc! Dar eu cred ca tu stii asta. Ma trezesc alene si inca nu constientizez ca am pasit spre numarul meu norocos. Am rotunjit timpul si pentru asta mi-am luat o mica vacanta. Doar sa savurez momentul. Acum desenez...
A nins si a fost ger. In tonuri albastre si albe cu firisoare mici aurii conturate uneori de un soare timid. Imi aminteam acum ferestrele inghetate cu flori. Si ele m-au facut sa zambesc. Ma destind si privesc coniacul chihlimbariu din pahar. Ii fac un semn discret si el se retrage in inelul batranetii intelepte. E zglobiu pentru varsta lui. Il gust...
Bratara de la mana se zbarleste si parca isi rade in sine. E amuzata de licoarea veterana si parca are intentia sa zburde.
Privesc ochii. Verzi si oarecum diabolici. Ma amuza. In casa nu exista decat o oglinda ovala in care se reflecta imaginea fotoliului impozant si a cartii uitate pe una din cotiere. Totul e o parada de simturi intr-un anotimp nedistorsionat de culori deranjante.
Sorb din coniac si zambesc perlelor uitate pe noptiera...
De ce crezi ca totul pare rotund?